Legea 129/2019 privind spălarea banilor: cine trebuie să păstreze documentele clienților timp de 5 ani
Contabilii, notarii, avocații și agenții imobiliari din România sunt obligați prin Legea 129/2019 să păstreze documentele de identificare a clienților timp de 5 ani, sub amenzi de până la 150.000 lei.

O obligație de arhivare pe care puține firme o iau în serios
Când vine vorba de conformitate documentară în România, discuția se oprește de obicei la e-Factura, SAF-T sau perioadele clasice de păstrare a facturilor. Există însă o altă lege, mai puțin discutată dar cu consecințe financiare directe, care obligă zeci de mii de firme și profesioniști să țină o arhivă separată, cu reguli proprii de păstrare: Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului. Ea nu vizează doar băncile. Vizează și cabinetele de contabilitate, birourile notariale, cabinetele de avocatură care fac tranzacții imobiliare, agențiile imobiliare și comercianții care acceptă plăți cash mari.
Cine este "entitate raportoare" conform Legii 129/2019
Articolul 5 din lege definește larg categoria entităților raportoare. Printre acestea se numără:
- instituții de credit și instituții financiare;
- contabili autorizați, experți contabili și consultanți fiscali;
- auditori financiari;
- notari publici, avocați și executori judecătorești, atunci când asistă la operațiuni de vânzare-cumpărare de imobile, acțiuni sau părți sociale, sau la administrarea de instrumente financiare;
- agenți și dezvoltatori imobiliari;
- furnizori de servicii de jocuri de noroc;
- persoane care comercializează bunuri, în măsura în care efectuează sau primesc plăți în numerar în valoare de minimum 10.000 EUR, indiferent dacă tranzacția se realizează printr-o singură operațiune sau prin operațiuni legate.
Practic, orice cabinet de contabilitate sau agenție imobiliară din România intră automat sub incidența legii, chiar dacă nu a avut niciodată un client suspect. Obligațiile nu depind de existența unei suspiciuni, ci de simplul fapt că firma face parte din una din aceste categorii de profesii.
Regula celor 5 ani: ce trebuie păstrat și de când curge termenul
Articolul 21 din Legea 129/2019 stabilește clar termenul de păstrare: entitățile raportoare trebuie să păstreze, în format scris sau electronic, într-o formă admisibilă în fața instanței, toate înregistrările obținute prin aplicarea măsurilor de cunoaștere a clientelei, timp de 5 ani de la data încetării relației de afaceri cu clientul sau de la data efectuării tranzacției ocazionale. Legea permite și extinderea acestui termen, la cererea autorităților competente, dacă este necesar pentru prevenirea, detectarea sau investigarea unor fapte de spălare a banilor sau finanțare a terorismului.
Termenul de 5 ani nu se suprapune automat peste cel de 10 ani aplicabil documentelor financiar-contabile în general. Sunt două obligații distincte, cu puncte de plecare diferite: una curge de la data documentului contabil, cealaltă de la data încetării relației cu clientul. O firmă poate astfel avea, pentru același client, două seturi de termene de arhivare care se calculează separat.
Ce documente intră sub incidența obligației
Categoriile de documente vizate de măsurile de cunoaștere a clientelei includ, printre altele:
- copii ale actelor de identitate ale clienților și ale reprezentanților legali;
- documentele care atestă identificarea beneficiarului real al persoanei juridice client;
- corespondența și informațiile obținute în procesul de verificare și monitorizare a relației de afaceri;
- informațiile obținute prin mijloace de identificare electronică, atunci când acestea sunt folosite;
- rapoartele interne întocmite în cazul tranzacțiilor suspecte, chiar și atunci când nu s-a ajuns la o raportare către ONPCSB.
Multe dintre aceste documente circulă astăzi prin email sau prin mesagerie, fără o procedură clară de arhivare centralizată. În lipsa unui sistem dedicat, riscul de a nu putea prezenta un document la o eventuală verificare crește semnificativ, mai ales în cabinetele cu volum mare de clienți și rotație de personal.
Amenzile: de la 10.000 la 150.000 de lei
Articolul 49 din lege stabilește cadrul sancționator pentru contravenții. Pentru persoanele juridice, amenzile pot varia, în funcție de gravitatea faptei, între 10.000 lei și 150.000 lei, iar pentru anumite categorii de încălcări, limita maximă poate fi majorată până la 10% din veniturile totale raportate de entitate în exercițiul financiar anterior. Pe lângă amendă, legea permite aplicarea unor sancțiuni complementare: confiscarea bunurilor, suspendarea autorizației de funcționare, retragerea licenței sau blocarea unor conturi.
Lipsa unei arhive organizate a documentelor de cunoaștere a clientelei este una dintre neconformitățile constatate frecvent la controale, alături de absența unei proceduri interne scrise sau a unui responsabil desemnat pentru relația cu ONPCSB.
O obligație conexă: registrul beneficiarilor reali de la ONRC
Strâns legată de Legea 129/2019 este obligația de declarare a beneficiarului real la Oficiul Național al Registrului Comerțului. Deși obligația de depunere anuală a fost eliminată prin OUG 123/2022 pentru majoritatea firmelor, rămâne în vigoare obligația de a depune o nouă declarație în termen de 15 zile de la orice modificare a datelor privind beneficiarul real. Nerespectarea acestui termen se sancționează cu amendă între 5.000 și 10.000 lei, aplicată de ONRC, ANAF, ONPCSB sau Ministerul Finanțelor, iar în caz de neconformare repetată, legea prevede posibilitatea dizolvării firmei pe cale judecătorească.
Cum se pregătesc practic firmele
Pentru cabinetele de contabilitate, birourile notariale și agențiile imobiliare, pregătirea pentru un eventual control ONPCSB înseamnă, în primul rând, o evidență clară: cine este client raportor, când a început și când s-a încheiat relația de afaceri, și unde se află documentele de identificare aferente. O arhivă digitală organizată pe client, cu date de intrare și ieșire vizibile și cu control al accesului, reduce timpul necesar pentru a răspunde unei solicitări de verificare și limitează riscul ca documente relevante să se piardă odată cu plecarea unui angajat sau schimbarea sediului. Termenul de 5 ani trebuie tratat ca un ceas separat pentru fiecare client, nu ca o regulă generală aplicată la nivelul întregii firme.

